Selectează o Pagină

Psihoterapia — deseori numită și terapie prin cuvinte sau chiar și mai simplu, terapie — este un proces prin care dificultățile psihologice sunt tratate prin comunicare și mai ales prin relația(conexiunea) care se formează între o persoană si un profesionist instruit in domeniul sănătății mintale. Psihoterapia practicată in zilele noastre este focusată, fiecare ședință are o durată bine determinata, de 50 de minute, iar frecvența este in general de o întâlnire pe săptămână.

Fiind o gamă foarte mare de proceduri care sunt considerate „psihoterapie“, a găsi o definiție completă este destul de dificil. Accentul pus pe diferite componente determină distincții între diferitele școli de psihoterapie. Totuși, este destul de sigur să definim psihoterapia ca un proces prin care dificultățile psihologice sunt tratate prin comunicare și prin relația care se formează între terapeut și client.

Majoritatea psihoterapiei depinde de comunicare dintre client și terapeut, totuși, este mult mai mult decât atât! Deși prietenii și membrii familiei vă pot face să vă simțiți mai bine sau chiar vă pot oferi sfaturi bune pentru schimbare, aceasta nu este psihoterapie! Psihoterapia este o relație unică, între un terapeut si un client, care este bazată pe principii terapeutice, pe o structură și tehnică “croite” special pentru a veni în sprijinul clientului și a nevoilor acestuia. Iar aceasta diferă față de modurile obișnuite de relaționare, în multe feluri.

Natura relației psihoterapeutice

Relația dintre terapeut și client este una strict profesională. Astfel, această relație formată există cu un singur scop, acesta fiind de a ajuta clientul. În acest fel, terapeutul este acolo pentru client și nu așteaptă nimic in schimb.

Acesta este un punct foarte important, astfel relația terapeutică diferă față de orice altă relație. Puteți să îi împărtășiți terapeutului lucruri fără să vă faceți griji că informațiile dumneavoastră vor ajunge să fie cunoscute de altcineva, sau că v-ar putea afecta în orice fel relațiile profesionale, sau personale.( Aceste detalii se pot stabili și printr-un contract de confidențialitate, la cererea clientului). Puteți să fiți sincer cu terapeutul dumneavoastră fără teama că veți ofensa pe cineva. Această interacțiune este foarte diferită față de cele obișnuite, față de conversațiile sociale, unde interlocutorul de cele mai multe ori întreabă din complezență, sau din dorința de a răspunde chiar el la propriile intrebări, însă fără o dorință de a cunoaște intr-adevăr răspunsul dumneavoastră.

Terapeutul dezvăluie destul de puțin despre el însuși, iar acest lucru alege să îl facă numai in cazul în care consideră că experiența personală poate fi de folos clientului și numai cu permisiunea acestuia. În acest fel clientul nu este influențat de către terapeut în a se prezenta altfel față de cum se percepe cu exactitate.

Extinderea relațiilor între terapeut și client dincolo de cadrul terapeutic nu este considerată terapie și este dăunatoare clienților din toate punctele de vedere!

Natura comunicării psihoterapeutice

Psihoterapeuții sunt instruiți pentru a înțelege ceea ce clientul spune: cuvintele lui, modul în care le spune, ceea ce nu spune și încărcatura emoțională cu care sunt asociate unele cuvinte. Terapeuții sunt de asemenea atenți la limbajul corporal, la tonul vocii pentru a putea să înțeleagă absolut tot ce transmite clientul.

Învățând și tratând persoane cu dificultăți asemănătoare înainte, terapeuții pot astfel înțelege particularitățile problemei aduse in cabinet de fiecare client. Aceștia sunt familiarizați cu diversele tulburări psihologice și cu dificultățile de zi cu zi. Ei știu ce întrebări să pună, când să le pună și cu siguranță vor fi unele întrebări la care nu v-ați mai gândit până acum.
De asemenea, în cadrul terapiei, psihoterapeutul nu emite judecăți, nu etichetează și nu impune opiniile, credințele și principiile sale, terapia desfășurându-se în realitatea clientului, nu a terapeutului.