Selectează o Pagină

Într-o notă de multe ori umoristică, Hannah Fry ne explică cum putem folosi matematica în găsirea partenerului ideal și ne dă 3 sfaturi în iubire:

Cum să câștigi pe site-urile de socializare, site-urile pentru întâlniri, sau matrimoniale

După graficul celor de la OkCupid este mult mai ok ca unii să te creadă atractiv/-ă, iar alții să te creada mai puțin atractiv/-ă, decât să te creada toată lumea draguț/-ă.

Iar acest rezultat poate fi înțeles mai bine dacă vă gândiți la oamenii care trimit aceste mesaje. Să zicem că cineva ți se pare atractiv/-ă, dar bănuiești că alții nu sunt neapărat la fel de interesați. Asta înseamnă ai mai puțină concurență și un imbold în plus de a lua legătura. Asta în comparație cu a crede că cineva e atractiv/-ă, când bănuiești că toată lumea crede același lucru. Sincer, ce rost ar avea să te faci de rușine?

Dar aici devine interesant: când alegem ce poze postăm, deseori încercăm să minimalizăm aspectele pe care unii le-ar considera neatractive. Exemplul clasic ar fi, să zicem, al celor cu surplus de greutate care aleg intenționat o poză încadrată avantajos sau al bărbaților cu chelie care aleg poze în care poartă pălării. Dar de fapt trebuie să faci tocmai pe dos ca să ai succes. Trebuie să mizezi pe particularități, chiar dacă crezi că unii le-ar găsi neatractive. Oamenii care te plac te vor plăcea oricum, iar fraierii neimportanți care nu te plac vor juca în avantajul tău.

Cum să îți alegi partenerul ideal

Întrebarea e: de unde știi când să te așezi la casa ta, la câți oameni ai putea întâlni într-o viață?

Noroc că putem folosi un truc matematic delicios care să ne ajute, numit teoria opririi optime.

Să ne imaginăm așadar, că începi să ieși la întâlniri la 15 ani și că ai vrea să te căsătorești înainte de 35 ani, ideal. Într-o viață te poți întâlni cu un număr de oameni, unii mai buni, alții mai puțin buni. Regula e că odată ce te-ai hotărât și te căsătorești, nu poți merge înainte să vezi ce-ai fi putut avea, dar nici nu te poți întoarce să te răzgândești.

Așadar matematica spune așa: în primele 37% ale perioadei de întâlniri trebuie să-i respingi pe toți partenerii potențiali. Iar apoi trebuie să-l alegi pe primul care e mai bun decât toți cei dinainte.

Metoda însă prezintă și multe riscuri, haioase și foarte posibile, explicate de Hannah.

Această metodă nu are o rată de succes de 100%, dar nu există nicio altă strategie mai bună. Iar în natură există anumite specii de pești care adoptă exact această strategie. Refuză orice pețitor care apare în primele 37% din sezonul de împerechere, și apoi aleg primul pește care apare după acel segment care e, să zicem, mai mare și mai solid decât peștii pe care i-au văzut deja. Cred că, subconștient, și noi facem asta deja. Alocăm timp pentru a tatona terenul, să simțim piața, să zic așa, când suntem tineri, iar apoi începem să ne căutăm serios partenerii potențiali pe la 25–30 de ani. Asta e dovada decisivă, dacă e necesară, că fiecare creier e predispus măcar puțin să lucreze matematic.

Cum să eviți divorțul

Să ne imaginăm că ai ales partenerul ideal și începi o relație pe viață cu el. Îmi închipui că toți vrem să evităm divorțul, dar realitatea tristă a vieții moderne e că o căsnicie din două, în SUA, se încheie cu divorț, iar restul lumii nu e mult în urmă.

E firesc să credeți că certurile dinaintea unui divorț nu sunt candidatul ideal pentru o cercetare matematică. Un lucru e clar: e greu de știut ce să măsori sau ce să cuantifici.

Dar asta nu l-a împiedicat pe psihologul John Gottam să facă tocmai asta. Gottam a studiat conversațiile a sute de cupluri și a înregistrat cam tot ce ne-ar trece prin cap. A înregistrat ce spuneau, conductivitatea pielii, expresiile faciale, pulsul, tensiunea arterială, practic orice. Gottam și echipa lui au aflat că unul din cei mai siguri predictori ai divorțului unui cuplu e atitudinea pozitivă sau negativă a fiecărui partener în discuție.

Cuplurile care nu-și asumă riscuri au mai multe puncte pozitive pe scara lui Gottman decât negative, pe când relațiile nereușite, aflate probabil în prag de divorț, se aflau pe o spirală a negativității.

Utilizând aceste idei foarte simple, Gottman și grupul său au reușit să prezică dacă un cuplu va divorța, cu o precizie de 90%. Dar abia prin colaborarea cu matematicianul James Murray au început să înțeleagă cauza spiralelor negativității și cum se produc. Rezultatele pe care le-au obținut sunt incredibil de simple și interesante. Aceste ecuații prezic cum va răspunde soția sau soțul când le vine rândul în conversație, cât de negativ sau pozitiv. Ecuațiile depind de dispoziția persoanei când e singură, când e cu partenerul, dar, cel mai important, depind de cum se influențează ei reciproc.

E important de spus aici că aceleași ecuații se dovedesc a fi în stare să descrie perfect ce se întâmplă între două țări aflate în război. Așa că un cuplu certăreț, pe spirala negativității și la un pas de divorț, e echivalent matematic cu începerea unui război nuclear.

Dar termenul important din ecuație este cum ne influențăm reciproc și în special ceva ce numim pragul negativității. Pragul negativității ar fi cât de iritant trebuie să fie soțul ca să se enerveze soția și viceversa.

Eu credeam că succesul căsniciilor e datorat compromisului și înțelegerii și acordării de libertate celuilalt. Atunci mă gândeam că relațiile cele mai reușite ar fi cele cu un prag de negativitate foarte înalt, în care cuplurile lasă de la sine și discută lucrurile care chiar merită. Dar de fapt matematica și rezultatele obținute de echipă au demonstrat că este exact invers. Cele mai bune sau reușite cupluri sunt cele care au un prag scăzut de negativitate. Aceste cupluri nu lasă nimic neobservat și-și acordă spațiu pentru a se plânge. Sunt acele cupluri încearcă non-stop să-și repare relația și au o perspectivă mai pozitivă asupra căsniciei, oameni care nu lasă de la ei și cuplurile care nu lasă nimicurile să ia amploare.

Desigur că e nevoie de mai mult decât un prag scăzut de negativitate și lipsă de compromis pentru a avea o relație de succes. Dar cred că e destul de interesant că există dovezi matematice care spun că nu trebuie să mergeți la culcare supărați.

Ce credeți despre această interpretare matematică a iubirii?

Credeți că ar putea da rezultate?