Selectează o Pagină

Psihoterapia – numită și terapia prin cuvinte sau conversații, terapie sau consiliere – este un proces focusat, care ne ajută să vindecăm și să învățăm mai multe moduri constructive de a face față greutăților din viața noastră. De asemenea poate fi un proces suportiv când trecem printr-o perioadă mai grea sau printr-o perioadă când nivelul stresului este foarte ridicat, cum ar fi începerea unei noi cariere sau trecerea printr-un divorț.

În general psihoterapia este recomandată atunci când o persoană se luptă cu probleme legate de viață, de muncă și de relaționare sau când are îngrjorări in legate de o problemă de sănătate mintală, iar aceste probleme îi cauzează persoanei supărări și durere pentru mai mult de câteva zile. Mai există și excepții de la această regulă generală, însă pentru o majoritate covârșitoare, a merge la psihoterapie și în afara unei probleme “arzătoare” este un lucru foarte bun, chiar dacă aveți impresia că nu beneficiați de pe urma ei.

Milioane de oameni vizitează cabinetele de psihoterapie în fiecare an, iar majoritatea cercetărilor arată că oamenii care procedează astfel au beneficii majore în urma acestei interacțiuni. Majoritatea terapeuților vor fi, de asemenea, foarte sinceri cu clienții lor spunându-le dacă consideră că au cu adevărat nevoie de terapie și mai ales dacă vor avea beneficii sau nu.

Psihoterapia modernă diferă semnificativ față de varianta prezentată și cunoscută de majoritatea oamenilor, cea “Hollywood”-iana, din filmele psihologice și nu numai. De obicei, majoritatea oamenilor merg la terapeut o dată pe săptămână, pentru 50 de minute. Pentru o întâlnire în care clientul dorește să i se prescrie medicamente, acesta este îndrumat către un psihiatru, unde întâlnirile durează mai puțin, la un interval de 4-6 săptămâni.

Majoritatea formelor de psihoterapie tind să fie focusate pe rezolvarea de probleme și orientate spre scopuri bine definite. Ceea ce înseamnă că la începutul întâlnirilor clientul, împreună cu terapeutul, va decide cu privire la modificările specifice pe care dorește să le facă în viaţă. Aceste obiective vor fi adesea împărțite în altele mai mici și mai ușor realizabile, toate fiind cuprinse în planul principal. Adesea aceastea se realizează cu ajutorul discuțiilor, a relației formate și a tehnicilor prin care terapeutul își învață clientul cum să depășească acele momente dificile din viața lui. De asemenea psihoterapia ajută persoanele să cunoască mai multe despre tulburarea lor și îi poate învăța mecanisme noi de a face față situației.

Majoritatea psihoterapiei de azi este pe termen scurt şi durează mai puţin de un an. Cele mai comune probleme psihice deseori pot fi tratate cu succes în acest timp, chiar cu o combinaţie de psihoterapie şi medicamente, dacă este necesar.

Psihoterapia este cea mai de succes atunci când persoanele încep acest proces din proprie inițivă și au o dorinta puternică de a se schimba. Dacă nu doresc să se schimbe, schimbare va veni foarte lent, sau chiar deloc. Schimbarea înseamnă modificarea acelor aspecte ale vieţii care nu lucreaza în beneficiul clientului, sau care accentueaza problema sau poate chiar formează dificultăți noi. De asemenea, cel mai bine ar fi să ne păstram mintea deschisă în timpul terapiei şi să fim dispuși să încercăm lucruri noi pe care de obicei nu le facem.

Psihoterapia este adesea despre provocarea unui set de convingeri deja existente ale clientului şi de cele mai multe ori chiar despre sinele clientului. Este cel mai de succes atunci când o persoană este dispusă să încerce să facă acest lucru într-un mediu sigur şi suportiv, cum este cadrul terapeutic.